Partenerii principali
Titlul evenimentului

Conferința de Dermatologie “Zilele Gh. Năstase” 2019

Locația

Palatul Culturii

Data

29 May 2019

Dragi colegi,

Avem deosebita plăcere de a vă invita să participați la cea de a XXV-a ediție a Conferinței de Dermatologie „Zilele Gh. Năstase”, care va avea loc la Iași în perioada 29 – 31 mai 2019 la Palatul Culturii.

Ediția din 2019 va fi una jubiliară: împlinim 25 de ani de consecvență, profesionalism, respect și prietenie în cadrul unui eveniment științific medical, pe care ni-l dorim a fi unul dintre cele mai bune în domeniul dermatologiei. Vă propunem teme cu abordare practică imediată în cadrul unor evenimente științifice de înaltă ținută.

Manifestarea este organizată sub egida Asociației Uniunea Dermatologică Ieșeană și a Spitalului Clinic Județean de Urgențe „Sfântul Spiridon” Iași și, ca în fiecare an, evenimentul va reuni dermatologi, medici din disciplinele conexe: medicină de familie, boli infecțioase, anatomie patologică, chirurgie, ORL, alergologie, oftalmologie, medicină internă, obstetrică – ginecologie și farmaciști.

Avem ferma convingere că, împreună cu dumneavoastră, vom putea organiza un eveniment cu adevărat excepțional. În speranța că veți fi alături de noi, vă dorim să petreceți zile de primăvară plăcute la Iași, în cadrul Conferinței de Dermatologie „Zilele Gh. Năstase”!

Cu prietenie,

Prof. dr. Laura Gheucă Solovăstru
Președintele Comitetului de Organizare
al Conferinței de Dermatologie „Zilele Gh. Năstase”

dermatologie iasi Vremea Constanta Horoscop azi Capricorn Contact eMag Telefon Raiffeisen Bank Telefon ING Bank Deranjamente Digi Deranjamente EON Cod postal Alba Contact Revolut Romania Hormigon Impreso Telefon contact EON Telefon contact telefon contact DIGI Saptamana 5 de sarcina Saptamana 4 de sarcina